Treceți la conținutul principal

Genul liric. Receptarea mesajului.

Anul I. EI 19.09

Tema: Receptarea si nterpretarea unui text liric. 
Suport teoretic :
 Tema şi motivul literar

Tema este construită dintr-un domeniu, o idee, o atitudine, un sentiment etc. în jurul cărora se încheagă acţiunea unei opere artistice.
Exemple: a iubirii, a naturii, a condiţiei umane (viaţa, moartea, fericirea, suferinţa, eşecul existenţial), a destinului omului superior, a aspiraţiei spre ideal, a creaţiei şi creatorului, a jertfei creatoare, tema timpului, a vârstelor (copilăria, adolescenţa etc.), a raportului dintre om şi Dumnezeu, a istoriei, a eroismului, a luptei (pentru libertate, pentru dreptate).
Motivul literar constă într-un simbol, o idee, o imagine reluate sau subliniate cu insistenţă şi care contribuie la definirea mesajului unei opere.
Exemple:
Obiecte: motive acvatice (izvorul, lacul, marea, ploaia, lacrima; apa vie/apa moartă; zăpada), motivul focului, al pietrei (preţioase), motive vegetale (iarba; motive florale: floarea albastră, crinul, trandafirul…; arborele sacru: teiul, salcâmul, bradul, gorunul…); motive terestre (codrul, grădina, muntele, dealul), motive astrale (steaua, luceafărul, luna, soarele, norul); motivul obiectelor fermecate (paloşul fermecat, armura tatălui, oglinda, peria, basmaua…) obiecte simbolice (cartea-simbol cultural, treapta-simbol ascensiv, oglinda-simbol al reflectării în conştiinţă, cheia-accesul, calea, soluţia, lacătul-interdicţia, masca-aparenţa, jocul, rolul, plugul-munca, ochiul-cunoaşterea prin contemplare, buzele-rostirea, cunoaştere prin cuvânt, sărut, inima-iubirea).
Motive cromatice: verdele-viaţă, tinereţe; albul-puritate, ideal; negrul-simbol al morţii.
Cifre: zero (nimicul, golul, vidul, perfecţiunea increatului), unu (cifră sacră- Divinitatea nepereche), doi (pereche, cuplul originar), zece (totalitate=fiinţa + nefiinţa: 1+0), doisprezece (ciclu temporal/anul cosmic), trei, şapte, nouă (cifre fatidice).
Sentimente: dorul, suferinţa, bucuria, comuniunea om-natură, aspiraţia spre ideal, nostalgia absolutului, răul existenţial, spleen-ul, solitudinea, fascinaţia morţii, uitarea prin somn/visare;
Acţiuni/situaţii arhetipale: vânătoarea magică, transhumanţa, călătoria iniţiatică, coborârea în infern, zborul, călcarea interdicţiei, lumea ca teatru, viaţa ca vis…
Personaje: mitologice: Orfeu, Prometeu, Ulise, Hercule, Sisif… biblice : Isus, Lucifer, sarpele, Adam, Eva, Cain şi Abel, Iuda, magul, profetul… folclorice : Zburătorul, Manole, ciobanul mioritic, haiducul, câinele credincios, Făt-Frumos, Ileana Cosânzeana, calul năzdrăvan, zâna, ursitoarele, zmeul, strigoiul, ielele…din literatura cultă: Oedip, Hamlet, Romeo si Julieta, Don Quijote, Don Juan, Faust.
Modele mitice/ legendare: mitul cosmogonic, mitul jertfei pentru creaţie, al destinului christic, al păsării Phoenix, motivul labirintului, păcatul originar, pactul cu diavolul…
Aforisme: carpe diem, vanitas vanitatum, fortuna labilis, fugit irreparabile tempus…
Motivul literar central (care ordoneaza viziunea) – impus prin repetiţie – laitmotiv.

Viziunea artisticăparicularităţile care compun concepţia despre lume a unui scriitor, aşa cum apare ea transfigurată în opera literară.

Exersare:

Modulul II Manual - http://ctice.md/public/download.php?id=43

Selecteaza un text liric din manual, incepind cu pag.196, si elaboreaza o analiză după Fișa de interpretare:

Receptarea si interpretarea unui text liric
                               
Titlul poeziei……………………………………………………………………..
Volumul din care face parte………………………………………………………
Autorul……………………………………………………………………………
Pentru a înțelege textul, răspunde la următoarele cerinţe:
1.     Mi-a plăcut/ nu mi-a plăcut. De ce? ( Evitaţi formulările de tipul: Mi-a plăcut fiindcă a fost interesantă/ frumoasă etc.). Cât ai lecturat din ea?
2.     Numeşte sentimentul/ sentimentele pe care ţi le-a trezit lectura ei.
3.     Rescrie versurile care ţi s-au părut mai dificil de înţeles şi încearcă să-ţi explici de unde provine dificultatea. Ai încercat să o depăşeşti? Cum?
4.     Ai mai citit şi alte creaţii lirice de acelaşi autor? Prin ce se aseamănă/ deosebeşte textul dat de celelalte discursuri lirice?
5.     Ai mai citit şi alte poeme, de alţi autori, în care să fie sugerată aceeaşi stare lăuntrică, aceleaşi sentimente sau idei similare? Numeşte-le!
6.     Ce întrebări sau curiozităţi ți-a trezit textul liric? În ce consistă neclaritatea, reflexivitatea sau expresivitatea acestuia?
7.     Ţi-a amintit textul de ceva cunoscut? Un moment din viaţa ta, o emoţie pe care ai trăit-o, o aspiraţie pe care ai avut-o etc.
Răspunde, la alegere, la trei - patru întrebări sau rezolvă trei-patru srcini dintre cele de mai jos:
1.     În ce consistă compoziţia textului ( număr de strofe, tipul lor, rima, ritmul)?
2.     Câte simboluri/motive ai recunoscut cu ușurinșă. Enumeră.
3.     Ai mai întâlnit aceste motive (enumeră)și în alte texte literare(enumeră)
4.     Ce întrebări ai adresa pe marginea textului: autorului, colegilor, profesorului
5.     Ce muzică ţi se pare că ar fi adecvată pentru un fond sonor?
6.     Dezvolta in 5-6 fraze ideea desprinsa din text.
7.     Recomanda textul selectat/comentat unui cititor avizat.


                                                                                             Prof. A.Clima

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Genul liric

ANUL I, gr. EI 19.09 LECȚIA   Manual, cl X http://ctice.md/public/download.php?id=43 Tema: DINAMICA EULUI LIRIC ÎN POEZIA CONTEMPORANĂ Manual- pag 216 1.Lecturează poezia Chipul tău de Gr. Vieru 2.Răspunde în scris la exercițiile 1,2,3,4 3.Lecturează și poezia lui Liviu Damian de la pag 218 4.Consultă Agenda cititorului și schema Particularitățile eului liric (Pentru ușurință, vezi și schema Eul liric , ex.3 pag 234) Compară cele două texte în baza tabelului: Autori Extrage 2-3 simboluri Identifică 2 motive Stări afective/ipostaze ale eroului liric Concluzii Gr. Vieru L.Damian Vă doresc mult success! Realizați sarcinile în format electronic!                                                                                                                           Prof. Aurelia Clima  

Genul liric.

  Anul I.  gr. EI 19.09           Manual: http://ctice.md/public/download.php?id=43 Manual , Cl  LECȚIA I Manual,   Pag.206 – tabelul TEXTUL POETIC ȘI FIGURILE PE CARE LE CONŢINE Sarcini- În baza tabelului, elaborați o fișă de portofoliu cu definiția caracteristică, cu 1 exemplu din sursele net + 1 exemplu din textele învățate, (indicați în paranteză opera),după modelul: Nr.ord Figura de stil Definiția de bază 1 exemplu din sursele de documentare 1 exemplu din textele studiate Figuri fonologice 1 Aliterația 2 ... Figuri morfosintactice 1 2 ... Figuri semantice 1 2 3 Realizați o concluzie cu referire la frecvența/frecvență moderată a unora din ele. 1.       Care su